Crin Antonescu, după condamnarea lui Becali: Încerc un sentiment de profundă tristețe

Crin Antonescu, după condamnarea lui Becali: Încerc un sentiment de profundă tristețe
Publicat: 21/05/2013, 17:07
Actualizat: 18/05/2015, 18:10

Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că are un „sentiment de profundă tristețe și solidaritate în plan uman”, după ce fostul deputat George Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

„Încerc un sentiment de profundă tristețe și solidaritate în plan uman, îmi pare rău de ce s-a întâmplat, deznodământul acestui proces. Nu comentez sentința, nu cunosc dosarul, dar sunt omenește alături și de Gigi Becali și de familia sa și de toți cei care suferă, așa cum ne imaginăm omenește că suferă familia și cel în cauză într-o asemenea situație”, a spus Antonescu.

Liberalul a precizat că este normal să aibă astfel de sentimente pentru un om pe care îl cunoaște.

„Îi doresc putere lui și familiei lui să treacă peste aceste lucruri”, a adăugat liderul PNL.

El a declarat că nu crede că deznodământul în cazul Becali ar fi fost altul dacă acesta nu renunța la mandatul de europarlamentar. George Becali a candidat la alegerile parlamentare din partea USL, fiind membru al PNL până în primăvara acestui an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Valoarea voucherelor de vacanță a ajuns la 1.600 de lei, în acest an! Cine sunt...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
×